Survey by Qualaroo
Informatii
0763 777-351

Farurile cu LED

  |  Alexandra Mareci  |  

In anul 2008, constructorii auto de la Lexus au lansat prima masina ce folosea tehnologia LED in sistemul de iluminare. Modelul LS600h din 2008 a fost primul pe care au fost montate farurile cu LED urmand ca o serie intreaga de firme sa adopte aceasta tehnologie in conceperea de piese auto pentru iluminat. In prezent, farurile LED pot fi gasite pe foarte multe modele de masini, in special in randul claselor de lux, insa in general acestea vin ca piese auto optionale, neincluse in pachetul standard al masinilor, putand fi achizitionate la costuri destul de mari.

Principalele motive pentru popularitatea acestor faruri sunt intensitatea luminozitatii, dar si consumul scazut. Farurile LED sunt cunoscute drept cele mai putin consumatoare avand in vedere faptul ca functionarea lor depinde de o cantitate foarte mica de energie. Practic, aparitia lor a survenit atat ca urmare a nevoii optimizarii consumului din toate punctele de vedere cat si din dorinta de a revolutiona modalitatile de iluminare auto. Dovada o reprezinta hibridul Toyota Prius, a fost printre primele modele de masini care au adoptat aceste tipuri de componente auto. Totusi, la capitolul luminozitate, farurile LED sunt inca intrecute de farurile Xenon pe care insa le intrec la capitolul spectaculozitate. Un alt amanunt care ii incanta pe pasionatii de masini este faptul ca tehnologia LED ofera posibilitatea crearii mai multor forme imbinand astfel elementele de design contemporan cu tehnologia de iluminare de ultima generatie.

Economia energiei se datoreaza folosirii unui numar mare de piese care totodata asigura suficienta lumina atat pentru faza lunga cat si pentru faza scurta oferind impresia de lumina naturala pe timp de noapte. Avantajul reproducerii luminii naturale este extrem de important intrucat astfel ochiul uman sa se adapteze mai usor si in consecinta sa oboseasca mai greu receptand mai mult contrast. Farurile LED sunt dotate si cu benzi omogene de lumini, componente care permit optimizarea rularii si pe timp de zi folosind aceeasi tehnologie revolutionara.

Uniformizarea iluminarii reprezinta un alt punct forte al farurilor LED. Acestea sunt considerate foarte sigure datorita abilitatii lor de a produce lumina suficienta atat pe intuneric cat si in conditii atmosferice nefavorabile. Totodata, acest tip de faruri a fost conceput pentru a lumina pe o raza mult mai mare decat celelalte tipuri de faruri, fara sa ii deranjeze pe ceilalti participanti la trafic. Avand deviza "Lumina in intuneric nu este ceva nou, insa pe timp de zi este", farurile LED au fost gandite sa schimbe radical si fata luminilor de intalnire, mai ales atunci cand conditiile meteorologice nu sunt foarte placute. Durata de viata a farurilor LED este de asemenea impresionanta avand in vedere ca aceasta este aproape nelimitata reducand astfel vizitele la service si la magazinele de piese auto si implicit costurile.  Referitor la costuri, in prima instanta acestea se vor ridica destul de mult, insa pe parcurs se vor dovedi niste investitii profitabile avand in vedere durabilitatea acestor tipuri de faruri, dar si faptul ca ele nu necesita intretinere.

Sistemele de iluminare si efectul lor asupra consumului de carburant

Un subiect de discutie foarte popular in domeniul auto il reprezinta diminuarea consumului de combustibil cu orice pret optimizand diverse piese auto pentru a atinge acest scop. Astfel s-a ajuns si la analizarea tuturor tipurilor de faruri si distingerea unei categorii Alpha. De exemplu, in cazul farurilor clasice cu halogen in luminile de intalnire consuma circa 130-150 W, in timp ce farurile LED ale caror luminozitate este mult mai mare consuma circa 80 W. In urma a numeroase teste s-a determinat atat economii de carburant cat si reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu peste un gram per kilometru! Acest fapt este recunoscut oficial de catre Comisia EU care a certificat Audi drept prima firma constructoare de masini acreditata pentru folosirea acestui tip de tehnologie. Pana in prezent, Audi a dezvoltat continuu sistemele de iluminare ajungand la cele mai bune solutii atat pentru circulatia pe timp de zi cat si pentru cea pe timp de noapte. Farurile LED prezinta si o eficienta energetica imbunatatita oferind o temperatura de culoare de circa 5500 Kelvin facand lumina farurilor similara cu cea a luminii naturale. Aceeasi mare firma producaroare de masini creeaza design-uri de faruri diferite pentru fiecare model de masina: de exemplu, farurile modelului A8 au impreuna 152 de LED-uri, iar noul model A3 face uz de doar 38 de LED-uri care sunt "ajutate" de 3 moduluri de lumini respectiv cel de semnalizare, cel de pozitie si modulul de lumini adaptiv la viraje.

Asa cum spuneam, majoritatea firmelor constructoare de masini au introdus in gama lor de piese auto acest tip de faruri cu LED. Printre acestea se numara si Opel care au dus tehnologia LED la un alt nivel lansand farurile LED matrix. Aceste tipuri de faruri folosesc in permanenta doar "faza lunga". In mod normal acest lucru nu ar fi deloc normal si cu atat mai mult nu ar fi benefic in circulatia nocturna. Totusi, cei de la Opel au remediat problema dotand masinile cu o camera video cu senzor care permite in timpul depasirii diminuarea luminii farurilor in zona de contrasens pentru a nu-i deranja pe ceilalti participanti la trafic. Acest lucru este posibil insa fara a altera vizibilitatea asupra drumului. Farurile LED au 4 segmente, fiecare segment fiind dotat cu alte 4 surse de lumini functionale independent dand posibilitatea crearii a 256 de moduri de iluminare diferite ajustate fluent fara sa perturbe in vreun fel traficul. O data cu cresterea luminozitatii farurilor a crescut direct proportional si inteligenta acestora. In acest sens, constructorii auto de la Volvo au tinut sa revolutioneze tehnologia LED si la capitolul siguranta creand un tip de faruri dotate cu camere video speciale care detecteaza alte masini in trafic si reduc luminozitatea farurilor readucand-o la capacitatea maxima ulterior fara ca soferul sa miste un deget.

Totusi, farurile LED au si anumite dezavantaje printre care se numara caldura prea mare pe care o emana incalzindu-se foarte tare la baza punand in pericol cablurile de conectare care se pot topi astfel. Un alt dezavantaj il constituie costurile initiale, insa este demonstrat faptul ca acestea se amortizeaza rapid avand in vedere lipsa necesitatii intretinerii lor. Cine ar fi crezut ca niste piese auto atat de simple la baza vor deveni atat de high-tech intr-o perioada foarte scurta de timp? Sa nu mai vorbim de faptul ca BMW are in teste farurile cu Laser!